Ce sunt removerele chimice pentru îndepărtarea micropigmentării?

În lumea micropigmentării (machiajului permanent), termenul „removere chimice” sună impresionant, dar ce înseamnă de fapt?

Removerele chimice nu sunt o noutate în industria beauty, însă folosirea lor în micropigmentare rămâne învăluită în mister.
Mulți dermopigmentiști le văd ca pe o soluție magică, în stare să repare orice problemă a unei micropigmentări sau a unui tatuaj nereușit. Totuși, e timpul să risipim acest mit: removerele chimice nu au nimic magic. Sunt soluții chimice agresive, care pot conține acizi, baze (alcalii) sau soluții saline, menite să amplifice trauma produsă de acul specialistului.

Îndepărtarea chimică a micropigmentării cu aceste removere combină trauma mecanică și trauma chimică a pielii. Trauma mecanică este produsă de ac, la fel ca în tehnica folosită pentru micropigmentare sau tatuaje. Se folosesc aparate de tatuat sau aparate de micropigmentare pentru a traumatiza pielea, astfel încât removerul chimic să poată pătrunde în țesut.

Trauma chimică, în schimb, depinde direct de tipul de remover folosit — acid, alcalin sau salin — și de gradul lui de agresivitate. Spectrul de acțiune variază mult: de la amplificarea minimă, tipică removerelor saline, până la efectele extrem de agresive ale celor acide, cu pH 1–2, sau ale removerelor alcaline, cu pH 13–14.

Această leziune combinată a pielii duce la distrugerea parțială a țesuturilor, iar particulele de pigment sunt eliminate odată cu țesutul necrotic. Inflamația joacă un rol esențial în acest proces, pentru că atrage în zona lezată celulele sistemului imunitar, care ajută la curățarea în continuare a particulelor de pigment în cursul reacției inflamatorii.

Cu cât acțiunea asupra pielii este mai agresivă, cu atât inflamația este mai puternică, iar tatuajul sau micropigmentarea se îndepărtează prin lezarea și necroza țesuturilor. Totuși, specialiștii nu își dau seama adesea cât de periculos este să folosești removere chimice fără să le înțelegi pe deplin agresivitatea. Ei riscă să meargă pe muchie de cuțit între îndepărtarea pigmentului și păstrarea pielii sănătoase, putând provoca leziuni grave și cicatrici.

Chiar și în cadrul unui anumit grup de removere chimice, cum sunt cele acide, există diferențe mari de agresivitate, compoziție, concentrație a acidului și nivel al pH-ului. Mulți specialiști nu cunosc pH-ul removerului pe care îl folosesc, ceea ce duce la greșeli și complicații grave. Situația celor alcaline este și mai rea — sunt mai greu de controlat și pot avea un pH de până la 13–14, comparabil cu cel al soluțiilor de desfundat țevile. Removerele alcaline pot distruge țesuturile prin necroză de lichefiere, ceea ce face dificil controlul adâncimii și al intensității efectului lor.

În concluzie, removerele chimice nu sunt soluții magice; sunt instrumente care amplifică trauma pielii, în speranța că pigmentul va fi eliminat odată cu țesutul necrotic, iar pielea se va curăța prin reacția inflamatorie a sistemului imunitar. Îi îndemn pe toți dermopigmentiștii să trateze removerele chimice cu maximă prudență. Învață mecanismele prin care acționează, înțelege-le agresivitatea, compoziția, concentrația și nivelul pH-ului și aplică-le cu discernământ în practică.

Mai există un articol pe această temă: Removere chimice pentru micropigmentare: mituri și realitate